În casa Ta, eu am trăit ca fiu, iubit de Tine
Era frumos. . înălţător. . te ştiam lângă mine
Furtuna când bătea în geam, tu mă priveai senin
Şi îmi spuneai: -"să nu te temi, să fii de pace, plin. ."

Mă luai de mână-mi arătai ce frumos răsar zorii. .
Din inimă când îmi vorbeai. . mă cuprindeau fiorii
Iubirii, venită de Sus ce-n lacrimi se va frânge
Pentru fiul de-acasă dus, va sta-ntinsa pe-o cruce!

Tu îmi vorbeai de vrăbii ce cântau voioase-n lunci:
"-De-ţi va fi foame, copile drag, să nu te temi atunci,
Aşa cum Eu le îngrijesc să aibă mereu hrană
Mai mult pe tin' te preţuiesc! Mai mult. . să nu ai teamă!"

Şi îmi spuneai de crinii albi, ce cresc mereu pe câmp:
"-Ca ei, nici Solomon n-a fost aşa-mbrăcat, nicicând,
Ei nici nu torc şi nici nu ţes. . Doar Eu îmbrac în Slavă
toţi crinii care astăzi sunt. . iar mâine vor fi pleavă!"

Dar am plecat din casa Ta. . şi ţi-am cerut averea
O hotărâre ce lăsa în urma ei, durerea
Unui părinte întristat cu braţele-I deschise
Pentru acel ce n-a crezut cuvintele promise...

Şi am plecat în lumea mea. . şi ţi-am trădat iubirea
Tu mă priveai cu ochii blânzi ce-nrourau privirea
Averea toată-am risipit. . şi m-am tot dus în lume
Şi înapoi n-am mai privit, uitând de al Tău Nume...

Ce grea mi-e inima... ce grea! Când simte iar povara
În jur nu am pe nimenea, să-mi înţeleagă starea
Ce mult aş vrea ca să mai fiu cum am mai fost odată
În starea când eram copil, în dragostea curată...

Acum privesc în urma mea. . ce intristată-i zarea
Şi florilor. . cum aş putea să le redau culoarea?
Cum aş putea ca să privesc în ochii Tăi, Părinte
Când pentru mine, ei au dat doar lacrimi. . lacrimi sfinte. . ?

Cum aş putea să vin acum. . să-ţi cer din nou iertare
Averea Ta-i. . făcută scrum. . cum să-ţi cer îndurare?
M-apropii de-ale Tale porţi... dar sufletul îmi plânge
Când ştiu că pentru mine, Tu, blând Te-ai jertfit pe-o cruce...

Mai vie-mi pare amintirea celor trăite-odată
În vremea când simţeam în piept iubirea ta, curată...
Şi câte flori şi primăveri erau atunci pe Cale
Când nu purtam grele poveri... şi nu mergeam agale...

Îmi era duhu-nflăcărat... şi plin de-a Ta, credinţă
Eram în Casa Ta, odat! ... în vremi de pocăinţă...
M-aşez la crucea Ta, căci ştiu... nu-i un alt loc mai bun
Ca din sufletul meu, pustiu, păcatul să ţi-L spun:

Am rătăcit pe calea Ta... n-am stat în ascultare
Şi n-am ştiut ce greu va fi la roşcovele-amare
Şi n-am ştiut ce dor de sus, mă va chema mereu
Prin Glasul Domnului Isus să vin la Dumnezeu... !

O, n-am ştiut că-s rătăcit... dar port Sfântul Tău nume
Şi ştiu, mereu Tu m-ai iubit... şi m-ai chemat din lume,
Dar azi, eu vin. . la crucea Ta, cu haina-mi zdrenţuită...
Primeşte-mă Părinte Sfânt... în casa Ta, iubită!

Azi vreau. . azi vreau Părinte drag. . să-mi dai în suflet, Harul
Să nu mai fiu cel rătăcit. . să nu mai fiu hoinarul
Deschide-ţi cerul minunat. . fă zorii, să răsară
și pentru mine! Şi iertat să fiu, O, Doamne, iară...

Şi să rămân la crucea Ta
să simt în piept fiorul...
Să nu mă mai lepăd de ea
şi să nu-ţi mai duc dorul...

Daniela Banita